Motivatie

Au dreptul la vis!

In ziua cand s-a nascut, am fost fericita. Asa cum este orice parinte…. apoi langa patul meu au inceput sa se perinde medici, asistente, psihologi…. toti imi dadeau sfaturi, toti imi spuneau ce-ar trebui sa fac, Iar eu, buimaca, doream doar sa ma bucur de copilul nostru. Am inteles intr-un sfarsit, ca EL, minunatul meu copil este altfel. Ei si, este un copil dorit, vom invinge orice obstacol.

Putem! suntem parinti, iar parintii pot face orice pentru copiii lor. Mi-e dor de optimismul acelor zile. Doream sa plec cat mai repede din maternitate, sa merg acasa, sa fiu cu cei dragi, cu cei ce-mi iubesc copilul la fel de mult ca si mine, sa demonstrez ca am un copil care va creste ca toti ceilalti copii….

Si-am ajuns acasa… bunicii aveau ochii rosii de atata plans, verisorii ne ocoleau privirea, dar noi eram fericiti ca puiul nostru sta fericit in patutul sau… Seara, musafirii au plecat. Incet, in casa s-a asternut linistea. Copilul a adormit, iar noi, doi parinti, ne-am strans in brate si am plans.

Am tacut mult in noaptea aceea, am rugat stele, ingeri, sa ne dea putere si sa ne lumineze. In zori, ne-am luat puiul in brate si am jurat ca va creste asemeni tuturor copiilor. Ca nu vom lasa pe nimeni sa-i spuna ca e prost, ca nu poate, ca e nefolositor. Si de atunci, zi de zi luptam. Am invatat alaturi de copilul nostru fiecare pas, l-am invatat sa zambeasca, sa uite teama, sa se ridice dupa fiecare cazatura. Din pacate, este asa de usor sa ranesti un suflet ca al copilului meu.

Pentru ca n-ai cum sa-i explici cuiva care este bun pentru ca nu stie sa fie altfel, ca oamenii sunt rai. Oamenii mari, nu copiii. Ei sunt doar copii, vad dincolo de fata stramba, de cuvintele stalcite, de
mersul greoi. Ei vad doar lumina sufletului. Asa am inteles ce trebuie sa facem pentru ca lumea sa nu ne mai considere copiii ”rebuturi” (stiti cat doare cand auzi aceste vorbe?).

Si-am pornit cu pasi mici sa construim o lume dreapta, egala. Si pentru ca este o lume de maine, ajutoarele noastre sunt copiii. Copii obisnuiti care stau langa copiii speciali. Copii care se simt toti egali. Carora totul li se pare normal, care stiu ca cel de langa tine, care alearga mai incet, trebuie ajutat, nu impins, ca cel care uita un cuvant, trebuie ajutat sa si-l aminteasca, ca cel ce vine spre tine cu bratele intinse, zambind, merita un suras, chiar daca zambetul lui e, poate, stramb.

Vazand fericirea din ochii copiilor nostri, am indraznit si noi parintii sa ne lasam inimile sa viseze
visul frumos al normalitatii. Da, doar visam. Dar am urnit o piatra. Nu mai trebuie sa ne gandim :”Azi cum vom aduna cioburilor inimioarelor ranite?”. Nu vrem sa mai ducem batalii. Vrem sa construim dumuri, piatra cu piatra, pas cu pas. Incet, dar sigur. Sa fie drumuri pe care cei cu mers sovait, sa aiba siguranta. Langa ei sa mearga oricine, fara vorbe grele aruncate in suflete. Chiar daca pe drumurile acestea vor mai fi, poate, gropi, hartoape, toate acestea vor fi depasite. Pentru ca prima lectie pe care o invata acesti copii speciali, este lectia curajului. Lectia lui “a privi mereu inainte”. Pentru aceasta lectie luptam acum, pentru ca este foarte greu sa inveti aceasta lectie pe cineva care a auzit de prea multe ori vorba: handicapatule, neajutoratule, strambule”. Acesti copiii trebuie sa invete sa traiasca in lumea celor obisnuiti.

Sa invete ca solutia nu este fuga in lumea lor, a celor speciali, ci spargerea barierelor lumii obisnuite.Trebuie sa invete ca au dreptul la vis, la suras, la viata obisnuita. Din aceasta lupta s-a
nascut acest proiect. Prin sport, prin joc, prin vorbe jucause, vrem sa schimbam lumea. De fapt, s-o
facem o lume dreapta, cu sanse egale pentru toti copiii. Acesta este marele secret al asociatiei noastre: nu singuri, in glob de sticla, ci impreuna, intr-o lume mai buna!

* prin cele cateva randuri scrise aici, am vrut sa va aratam ce doreste de fapt Asociatia DOWN Bucuresti.
Sanse egale pentru toti! Am vrut sa intelegeti ca desi de multe ori ne este greu (pentru ca lucram cu suflete) nu cerem mila, nici vorbe de alin …. dorim doar umeri care sa porneasca langa noi, in a indrepta ceea ce la un moment dat s-a strambat in aceasta lume.

Dorim doar sa se adevereasca intr-o zi sloganele noastre create sau adoptate: ”Speciali, dar egali”; ”Extracromozom, extrafamilie”; ”I’m up, not Down!”; etc.

Elena ZELKO
membru fondator al Asociatiei DOWN Bucuresti